De unde vin? (urmare)

Tare mare încurcătură e cu Big Bangul ăsta în mintea mea. Țin minte că în armată aveam tot felul de probe de trecut dintre care una era aruncarea grenadei. După ce exploda grenada, mergeam să vedem ce ispravă am făcut și inevitabil pe locul exploziei găseam un ditamai crater în pământ. Carevasăzică, explozia disloca o cantitate considerabilă de pămând și îl expulza, lăsând un gol în urmă. Acuma, eu mă gândesc la Big Bangul nostru: dacă o explozie a fost la originea universului, mă întreb, unde-i craterul? Unde-i golul pe care ar trebui să-l fi lăsat explozia în urmă?
Pe urmă, un alt lucru care mă nedumerește este ordinea. Din ce țin eu minte din armată, de fiecare dată când praful stârnit de explozie se așeza, constatam nu o scădere ci o creștere a entropiei locului țintă. Pământul răscolit, metal contorsionat, ținta făcută bucăți (în cazul în care o nimeream), un dezastru! La urma urmei, asta se așteaptă de la o grenadă! Uitându-te însă la universul nostru constați cu totul altceva! Galaxii ordonate, mișcându-se concertat, constelații aranjate de parcă le-ar fi pus cineva cu mâna să spună o poveste, sisteme planetare care își păstrează ordinea...toate astea nu indică o explozie, ci mai degrabă o desfășurare; un aranjament. Ce ziceți? Eu cred că în cea de a patra zi a creației Dumnezeu a făcut niște luminători în întinderea cosmosului care să despartă ziua de noapte și care să fie semne ca să arate vremurile, zilele și anii.
Pe curând,
Razvan