De unde vin? (ultima)

Dragi prieteni,
Vreau să povestim nițel despre două chestiuni care au oarecare legătură una cu cealaltă: coloana geologică și fosilele. De ce au legătură una cu cealaltă? Pentru că ele sunt cele două picioare ale arcadei care susține teoria evoluției. Vedeți voi, teoria pornește de la premisa uniformistă că de-a lungul miriadelor de ani din istoria planetei procesele naturale de eroziune și sedimentare s-au desfășurat gradual având ca rezultat formarea coloanei geologice pe care o putem observa azi. Teoria afirmă că această coloană geologică conțin vestigii fosile ale vieții din acele epoci. Asfel că pe deoparte s-a conceput un grafic al evoluției vieții de la protozoa la homo sapiens (care mai recent a ajuns homo sapiens sapiens, adică cu adevărat savant), pe de altă parte s-a făcut o împărțire a istoriei multi-mili(ardi)enale a pământului - zic eu, pur arbitrară - pe ere, avându-se în vizor tocmai această coloană geologică. Întâmplarea (sau, mă rog, legile fizicii) face ca fosilele organismelor considerate primitive în graficul evoluției (care sunt totodată de mici dimensiuni) să se găsească în straturile inferioare ale coloanei, pe când fosilele organismelor mai evoluate (care au dimensiuni mai mari) să se găsească în straturile superioare ale coloanei. Marea problemă a acestei teorii este că orice datare se bazează pe un raționament circular, de tipul: „cutare fosilă este din epoca cutare pentru că se află în stratul cutare; stratul cutare este din epoca cutare pentru că în el s-a găsit fosila cutare.”
Poate că în acest punct îmi veți replica „vezi, că nu ești bine informat, se pare că nu ai auzit de metodele radiometrice de datare!” Metodele radiometrice se bazează pe teoria timpilor de înjumătățire ai anumitor substanțe radioactive. De exemplu, timpul de înjumătățire al carbonului14 este considerat a fi de 5730 ani, al potasiului în argon - 1,3 miliarde de ani, și tot așa...în realitate aceste aprecieri nu au cum să fie confirmate în mod empiric. Datarea în sine pleacă de la două premise incontrolabile: (1) că ceea ce măsurăm este derivatul procesului de înjumătățire și nu a fost prezent inițial în materialul pe care îl datăm și (2) că procesul de înjumătățire a decurs uniform fără a fi influențat de niciun factor extern. Și uite cum ne lovim din nou de uniformism.
Că veni vorba de uniformism, știați că pământul are un câmp magnetic care a fost măsurat în mod constant de vreo 150 de ani încoace și intensitatea lui scade anual cu aceeași măsură. Asta înseamnă că mergând înapoi în timp, să zicem 20000 de ani, câmpul magnetic al pământului ar trebui să fi fost atât de intens încât viața nu ar fi fost posibilă pe pământ. În aceeași ordine de idei, soarele pierde 4 milioane de tone pe secundă din masa sa. Asta înseamnă că acum 4,5 miliarde de ani avea cu 5,6 x 10 la puterea 23 tone mai multă masă (aproape dublu față de acum), ceea ce se traduce într-un volum considerabil mai mare și într-o nedorită apropiere de pământ și vă las pe voi să duceți raționamentul până la capăt. Suficient de spus că dacă premisa uniformistă este valabilă, ea este valabilă și în ce privește soarele sau câmpul magnetic al pământului.
Revenind însă la coloana noastră geologică și la fosile, trebuie să recunoașteți că metodele radiometrice de datare nu prea fac față scrutinului, nu doar din motivele pe care le-am amintit mai sus, dar și pentru că au dat și continuă să dea rezultate controversate (ca să nu spun chiar ridicole în multe cazuri). Așa că rămânem la așezarea fosilelor în coloana geologică. Problema este că în lipsa unui mijloc de apreciere a vârstei, nu avem o scală a timpului și nu știm nici cât de repede sau de încet s-au format straturile coloanei geologice și ca atare nici cât de bătrâne sunt fosilele. Singurul lucru pe care îl știm cu siguranță despre o fosilă este că ea a fost vie cândva și nimic altceva. Bunăoară dacă ne uităm la fosila unui pterodactyl, nu putem ști nici măcar dacă a avut urmași, darămite să știm dacă sau nu a avut urmași cărora să le crească pene.
În ce privește singurul lucru care ar putea fi folosit ca argument în favoarea evoluției, anume poziția fosilelor în coloana geologică, vă propun un experiment simplu care vă va demonstra că motivul așezării fosilelor mici în straturile inferioare, respectiv a celor mari în straturile superioare poate fi altul decât timpul. Luați o ladă cu cartofi de mărimi diferite și scuturați-o bine. Veți constata că, în mod interesant, cartofii mai mari s-au ridicat la suprafață, în timp ce cei mici au rămas la fundul lăzii.
Să vă spun care e teoria mea? Vă promit că ”ține apă”, cum ar spune americanul. Acum vreo 4000 de ani Dumnezeu a provocat un potop care a zguduit și scormonit întreg pământul. În cele din urmă, când deluviile s-au linistit și s-au așezat, „cartofii” mici s-au dus la fund și cei mari au rămas mai la suprafață în nămolul format. Asta-i toată povestea cu fosilele și cu coloana geologică!
Pe curând,
Răzvan